Primul lucru pe care l-am înţeles despre teoria conspiraţiei, studiind cu interes profesional fenomenul, a fost că suporterii acesteia cred în conspiraţii pentru că sunt, cel mai frecvent, mult mai acceptabile şi implicit mai reconfortante pentru ei decât adevărul.
Un al doilea lucru conştientizat a fost că, indiferent de sinceritatea şi neimplicarea politică a celor care elaborează sau doar răspândesc teorii conspiraţioniste, acestea sunt ulterior folosite preponderent ca forme de propagandă politică.
Deci, independent de convingerile iniţiatorilor oricăror teorii conspiraţioniste şi de intenţiile lor iniţiale, acestea au avut priză şi s-au răspândit cu succes doar în măsura în care au putut fi utile ca suport pentru promovarea, implicită sau explicită, a unei agende politice, fie că este vorba de anti-globalism, fie de blocarea unor ample lucrări miniere, poate de a genera neîncredere în campaniile de vaccinare, sau „doar” de ostilitate faţă de guvern ori anumiţi actori politici. Teoriile conspiraţiei promovează agende politice într-un mod insidios, prin popularizarea unor explicaţii inedite şi aparent credibile vizând evenimente majore, explicaţii ce sunt puţin probabil să fie adevărate, dar care sunt susceptibile de a influenţa opinia publică în direcţia dorită.
În mod evident nici noi, românii, nu suntem imuni la teoriile conspiraţiei, ba din contră aş spune. Sunt multe cele care bântuie societatea, unele mai persistente, altele cu o durată de viaţă limitată, dar mai toate respectând cele afirmate mai sus. Una dintre cele care au trecut cu succes testul timpului este teoria conform căreia „serviciile” controlează viaţa politică românească.
Întotdeauna se vorbeşte despre personajul colectiv „serviciile”, niciodată despre persoane şi foarte rar despre cum s-ar face acest lucru. Lipsa de argumente concrete nu ne împiedică, însă, să avem certitudini: serviciile stabilesc cine câştigă alegerile, serviciile sunt responsabile pentru numirea sau demiterea membrilor guvernului, serviciile blochează sau promovează legi, serviciile au acoperiţi în politică, serviciile controlează marii investitori şi multe altele.
Nu explică nimeni foarte clar de ce, nu se întrebă nimeni ce ar câştiga din acest sabotaj al democraţiei subofiţerii şi ofiţerii, cadrele de execuţie sau de comandă, căci ei şi nu directorii efemeri constituie „serviciile”, dar de fapt nici nu contează, pentru că „noi” ştim sigur că ei o fac. Şi la urma urmei de ce nu am crede, câtă vreme asta ne spun oameni „avizaţi”, cunoscători „buni” ai domeniului, de la jurnalişti şi analişti până la politicieni, evident dintre puţinii integri care au scăpat de caracatiţa serviciilor. Nu are niciun rost să îi întrebăm de unde ştiu sau ce probe au pentru că, evident, aceşti cruciaţi ştiu, ei au surse sau au acces la informaţii şi este suficient că ne spun şi nouă.
