Criza actuală are, cel puțin pentru unii dintre noi, și o parte pozitivă. Iar aceasta ar consta în faptul că ne dă ocazia să privim mai atent la ”hainele împăraților” noștri, să vedem mai clar decât am făcut-o până acum cât de îmbrăcați sunt, ce le-a mai rămas din ținutele electorale, cât erau ale lor și cât erau de închiriat. Vedem elemente disparate, unul ici, altul colo, unul acum, altul peste câteva zile și, ca mecanism de protecție, evităm să le integrăm pentru că, în subconștient, intuim că poza mare ar arăta foarte urât.

Foarte urât nu pentru că ne-ar spune că ”împărații” noștri umblă aproape goi ci că așa au fost tot timpul, că așa erau de la început doar că noi am ales sistematic să ne amăgim.

 

Ne amăgim pentru că nu reușim să privim dincolo de aparențe, pentru că alegem cu încăpățânare etichete nu persoane (cu calități și defecte), alegem sloganuri nu idei și principii, pentru că nu vrem sa ne documentăm, pentru că alegem să citim doar titlul, nu și conținutul, pentru că preferăm să adoptăm puncte de vedere, nu să ni le construim, pentru că vrem obligatoriu răspunsuri dar, paradoxal, nu știm la ce întrebări.

Refuzăm să acceptăm că amenințările la adresa democrației, ca și abuzurile, nu au culoare politică și continuăm sa alegem „marfa” după etichetă. Astăzi, galbenul este bun și roșul rău, nu contează despre ce este vorba. Ne încăpățânăm sa cântărim oamenii după ce par a fi, după vorbele lor și nu după ce sunt într-adevăr, așa cum îi arată întotdeauna faptele lor.