Actuala criză, dincolo de spaimele pe care justificat le trezește în fiecare dintre noi, ne-a adus și un copleșitor sentiment de revoltă, revoltă resimțită atunci când ne-am conștientizat fragilitatea. Împreună, sentimentele de revoltă și teamă, conștientizate sau nu, reușesc cumva, într-un mod ciudat, să ne egalizeze mai pe toți, coborându-ne brusc din Olimpul în care ne cocoțasem direct pe palierul de bază al piramidei trebuințelor umane, așa cum a fost ea imaginată de Maslow, adică la cel al nevoii de securitate.
Ne manifestăm diferit, nivelul de panică, revoltă și agitație al fiecăruia dintre noi fiind direct proporțional cu distanța parcursă în ”căderea” de pe palierul pe care reușisem să accedem până la cel de bază pe care ne-a adus criza.
Acuzăm pe unii că nu înțeleg gravitatea momentului, că ne pun pe noi, ”ceilalți”, în pericol prin refuzul de a respecta măsurile de protecție. Dacă am avea răgazul să ne uităm mai atent la aceștia am putea sesiza că aparenta lor ignoranță și lipsa de civism se datorează faptului că cei mai mulți dintre cei ”incriminați” trăiau oricum de pe o zi pe alta și înainte de criză, invizibili pentru multi dintre noi, ignorați chiar si atunci de autoritati, cu sau fără echipamente de protecție, pentru că erau considerați, poate justificat, cam neîngrijiți, unii chiar murdari, needucați. Pentru aceștia nu s-au schimbat prea multe din 11 martie, când a fost declarată oficial pandemia, se află tot acolo, în strădania cotidiană de a-și asigura subzistența.
Cu cât coborâm mai de sus ca nivel de trebuințe, cu atât simțim că avem mai mult de pierdut și revolta noastră este mai mare. Pentru că este complicat ca peste noapte preocupările să treacă de la ”în ce țară exotică ne petrecem concediul anul ăsta” (că tot am auzit astfel de dileme la TV) la teama pentru ziua de mâine.
Iar pentru că nu putem urî un virus, ne căutăm alți responsabili, chiar dacă pentru asta trebuie să redefinim o serie de repere anterior intangibile.